Spre Moneasa !

Primavară , vreme bună si chef de o iesire din oras, argumente suficiente să urci in masină si să o iei spre Moneasa, “perla muntilor apuseni”, chiar dacă in prima fază hotărăsti să nu apelezi  si la cazare in Moneasa, peste noapte.
Am hotărat să iau si un aparat de fotografiat bun, cu mine, să am amintiri si de pe drumul care mă va duce până acolo. Cu cel mai de incredere tovarăs la volan ( adică nevasta ::))  ), am purces la drum. Un drum lung, uneori, dar nu si atunci cand soarele te imbie la viată, lumină si frumos.
Am fotografiat tot ce mi s-a părut interesant si dacă am putut in cateva secunde să o si fac, fiindcă masina zbura mai tot timpul cu cei 90 de kilometri la oră, permisi de lege si poate uneori si un pic peste ( dar să nu ne dati de gol cumva :))).
Am trecut prin toate localitătile, pe care harta rutieră mărturiseste că sunt pe sosea, unde am făcut si cateva poze, unele dintre ele, puse mai jos:

In Pancota, am fotografiat soseaua, fiindcă am oprit langă o firmă si imediat au fost doi gealati cu ochii pe mine, sau să nu fur ceva produse, sau să nu fur ceva idei, sau poate sperau să cumpăr si eu ceva, dacă tot am apărut ca străin pe acolo.Dar nu s-a intamplat nimic din toate acestea , asa că dăi bice, măi nevastă, să mergem mai departe, repede.

Prin Pancota spre Moneasa

Oprire in Pancota pe drumul spre Moneasa

 

 
 

 

 

 

 

 
 

 

apoi la izvorul de apă terapeutică de la Mocrea, unde iar am pozat :

Izvor Mocrea

Parcare la Izvorul de apă terapeutică de la Mocrea

 

apoi la Ineu

Delphi Packard Romania Ineu

Delphi Packard Ineu Romania

Intrare in Ineu spre Moneasa

Intrare in Ineu

Ineul era destul de aglomerat, asa ca incercarea de a opri “in drum”, s-a soldat cu reactia “soferului” care m-a avertizat că nu se cuvine, nicidecum, fiindcă are mai multe masini in urmă.(Poate dacă avea treabă ea, adică soferul, oprea chiar dacă nu se cuvinea, dar asta este, dăi bice si să mergem mai departe)
Asa că am fotografiat din miscare (din nou).Biserica de lemn din Ineu spre MoneasaBiserica de lemn din Ineu

 

Intrarea spitalui din Ineu

Spitalul din Ineu

si de acolo desigur, alte poze dintre care in articolul următor le veti putea vedea. Dacă , până atunci, vreti să petreceti mai multe zile, la Moneasa, vă puteti găsi cazare si să si vedeti cum arată unitatea unde vă cazati, dacă intrati pe CazareMoneasa.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *